Pictura Eugen Raportorul – Sculptura Mihail Nicolescu

Hosted by Palatul Parlamentului – Sala de Expoziţii Constantin Brâncuşi

EUGEN RAPORTORU PICTURĂ/ 2015

Palatul Parlamentului va invită luni, 8 februarie 2015, începând cu ora 17:00, la Sala de Expoziții Constantin Brâncuși, pentru a participa la vernisajul expoziției RAPORTORU / 2015 a lui Eugen Raportoru.

Ajuns la o deplină maturitate artistică, Eugen Raportoru este un nume afirmat deja pe scena artei plastice autohtone, dar şi peste hotare. Laureat în 2011 cu Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici, artistul s-a remarcat printr-o prezență expozițională susținută, chiar din anii copilăriei, de-a lungul a peste 4 decenii. Lucrările lui Raportoru au ajuns până la Vatican, iar în 2014, la Galeria Simeza, pictorul a reușit să producă una din cele mai impresionante expoziții de pictură contemporană din ultimii ani.

Expoziția găzduită de Palatul Parlamentului promite să ofere publicului unul din cele mai importante evenimente artistice ale anului. Pe impresionanta simeză a Sălii Constantin Brâncuși, cu un spațiu de peste 1.300 metri pătrați, Eugen Raportoru va expune peste 80 de pânze de mari dimensiuni, majoritatea reinterpretări ale vechiului și uitatului București, dar și scene urbane sau arhitecturale din Paris, Veneția sau Balcic.

Profitând de spațiul mai mult decât generos de la Palatul Parlamentului, Eugen Raportoru va expune la Sala Brâncuși cea mai recentă și impresionantă lucrare a sa. Publicul va putea viziona cu prilejul acestei expoziții o Veneție pictată pe panouri de pânză cu o lățime de 3 metri și o lungime de 9 metri.

Curatorul expoziției este artistul plastic Marcel Bunea, profesor și director al Departamentului Pictură al Universității Naționale de Arte București. Printre tablourile lui Eugen Raportoru va expune ultimele sale creații, în calitate de invitat, sculptorul Mihail Nicolescu.

E-mail: raportoru@fortinagency.ro

Facebook Event

Sergiu Chihaia’s facebook post